Aceasta dulce povara, tineretea | Cella Serghi

Cautam s-o conving ca se va face bine si va scrie o carte folosind scrisorile.— Da, as fi vrut, dar n-ar fi fost posibil. Eu sunt maritata. El era insurat… Acum e prea tarziu. Va las scrisorile. Jurnalul. Marie Bashkirtseff dorea si ea sa lase jurnalul unui scriitor. Se agata de jurnalul acela, care era unica ei sansa de a supravietui. Si ii scrie lui Maupassant: „Oamenii pe deplin fericiti, puternici si sanatosi sunt oare pregatiti cum trebuie ca sa inteleaga sa patrunda, sa exprime viata, viata noastra atat de chinuita si atat de scurta? Oare cei exuberanti sunt facuti ca sa descopere toate mizeriile, toate suferintele care ne inconjoara, sa bage de seama ca moartea loveste neincetat, in fiecare zi, pretutindeni, crunta, oarba, fatala?” Nu se stie daca l-a cunoscut pe Maupassant, daca i-a lasat jurnalul. Dar datorita jurnalului a reusit sa supravietuiasca. Eu vreau sa salvez scrisorile. Aici e iubirea noastra, viata noastra. Pe urma, fiecare a vazut sau a crezut altfel. Pentru el important era sa se ocupe de lucrarile lui de psihiatrie, sa scrie. Era convins ca numai asa poate sa se exprime pe el si sa-i ajute pe oameni. Fiecare credea ca poate sa-i ajute, dar altfel. „Si daca maturi strada faci o treaba utila, dar eu pot sa fac mai mult, pot sa fac mai bine. Pot sa fiu altfel util, imi spunea. Tu te pierzi in treburi pe care si altii pot sa le faca sau sa nu le faca. Totuna.”, „Cum totuna?” protestam: „N-ar folosi la nimic sa-ti explic, tot n-ai intelege. Alfabetizarea se va face si fara tine, fara noi. Dar cartile mele nu pot sa le scriu decat eu.” O sa gasiti pagini de jurnal, foi razlete, insemnari…