Cantarea necantarilor | Cristian Badilita

In volumul Cantarea necantarilor, subintitulat Alte balade, ofuri si romante (aluzie la volumul publicat de Editura Vremea in 2014) dragostea se exprima frecvent in termeni de ostilitate, asa incat suspiciunea ia locul aubadei (cantec medieval de separare a iubitilor), iar reprosul pe acela al epitalamului. Si nu pentru ca autorul ar fi masochist sau misogin. Ci pentru ca instinctul lui pasional functioneaza reparatoriu: ceea ce e caldut devine incandescent, ceea ce e neted capata neasteptate asperitati, ceea ce e fluid trebuie numaidecat sa se impotmoleasca. Cristian Badilita rescrie, asadar, rabdarea in termeni de pripa si reformuleaza modestia in limbajul orgoliului. De prisos sa mai spun ca aceasta continua tensiune e o sursa aproape inepuizabila de senzualitate. Nu altfel proceda, intre razboaie, V. Voiculescu in, sa zicem, Fericitul gade si in alte piese neasteptat de carnale pentru discretul artizan al Poemelor cu ingeri. Ceea ce, la acela, se ascundea sub o metafora de panoplie („palosul placerii”), se regaseste, la Badilita, intr-o formula ce condenseaza distributia unui intreg basm: „zmeul cel ros cu capul span”. Iar ceea ce, altundeva, abia daca-i era ingaduit unui pat sa priveasca devine, in Cantarea cantarilor, spectacol public. Exista poezie de dragote, exista, cu o treapta mai sus, poezie despre dragoste. Cristian Badilita scrie o poezie despre poezia de dragoste. Si atinge, aici, excelenta. – Cosmin Ciotlos Cristian Badilita, n. 1968. Pe langa studii stiintifice, eseuri, jurnale si traduceri comentate a publicat urmatoarele volume de poeme: Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004); Regele cu o harfa in maini (ed. a II-a, Curtea veche, 2006); Apocalips de buzunar (Curtea veche, 2005); Poeme pentru pasari si extraterestri (Curtea veche, 2007); Dumnezeu de la Mancha doarme cu tampla crapata pe umarul meu (Curtea veche, 2008); Serafita. Concert pentru harfa si ghilotina (ed. a II-a, Galaxia Gutenberg, 2010); Cartea micilor erezii (Galaxia Gutenberg, 2010); Calendar poeticesc (Grinta, 2011); Fata frumoasa. Poeme de dragoste si amor (Grinta, 2012); Jucati-va mai des cu focul. 153 poeme vechi si noi, antologie alcatuita si prefatata de Alex. Stefanescu (Grinta, 2012); Balade, ofuri si romante (Vremea, 2014); Strapungerari (Tracus Arte, 2017). Sorin Ilfoveanu, n. 1946. Unul dintre cei mai importanti pictori romani contemporani. Numeroase expozitii in Romania si in strainatate. A realizat frescele Teatrului „Al. Davilla” din Pitesti, impreuna cu Dan Broscauteanu si Stefan Caltia. Profesor universitar, Decan al Facultatii de Arte Plastice, Rector al Universitatii Nationale de Arta din Bucuresti. Premiul pentru Arta „Constantin Brancusi”, acordat de Academia Romana si Marea Loja Nationala din Romania, pentru expozitia din anul 2011 de la Sala Dalles. In 2017 inaugureaza, la Pitesti, „Fundatia Culturala Ilfoveanu”. Fragment din cartea „Cantarea necantarilor” de Cristian Badilita:”AutobiografiePoet erotic, teolog si curtezan de curte noua,avangardist de-ariergarda, ranit in inima – aici! -de-o schija suprarealista, albastru curcubeu cand plouacu ingerasi in pielea goala si heruvimi cu aripi mici,malagambist pierdut prin baruri, prin viata asta fara rostzambind oglinzilor crapate, dand chelneritelor bacsispoeme cu subintelesuri, ocheade numai in crucis,amestec tandru de cianura si rodie, profesor prostde matematici aplicate la crupe tari si decolteu,traducator din vechi hrisoave, magar…