Colivia sufletelor | Boris Velimirovici

Odata cu aparitia surprinzatoare a noii luni pe cerul Krottanului, baietelul, invesmantat intr-o roba galbena cu mansete rosii, intrase pe poarta cetatii Den. Se duse direct la Templu si urca in Jiltul Sarpelui. La scurt timp, in Sala Tronului dadu buzna Marele Gradinar insotit de Pazitorii Copacului Sfant al Cunoasterii.– Vizitele sunt interzise. Templul este inchis! se adresa prelatul cu un ton superior si usor arogant.„– N-am venit in vizita” – raspunse copilul, fara a-si misca buzele.Preotul si gardienii se apropiara oprindu-se la cativa pasi de treptele piramidei in varful careia se afla jiltul.– Aici este Lacasul Sfant al Sarpelui, nu e loc de joaca. Pleaca imediat!O liniste apasatoare se asternu in sala. Baiatul, cu chipul inexpresiv parca cioplit dintr-o bucata de marmura alba, isi atinti ochii complet negri si reci in ai celui din fata sa ca si cum ar putea trece prin pupilele acestuia pana in strafundurile creierului. Prelatul resimti din plin senzatia, insa gasi puterea de a mai face un pas spre tron. „– Eu sunt Sarpele!” – tuna dinspre jilt.Marele Gradinar paru descumpanit pentru o clipa, dar isi reveni numaidecat si facu un semn din mana soldatilor din escorta. Pazitorii reactionara instantaneu napustindu-se asupra intrusului. Chiar inainte de a calca pe prima treapta a piramidei, o magie necunoscuta dadu cu ei de pamant.Copilul se ridica in picioare: „– Am venit in pace, dar imi voi asmuti furiile contra tuturor celor care nu mi se vor supune.” Dupa o mica pauza adauga:„– Peste trei zile vor cobori printre voi ingerii mei. Vor veni sa vindece Marul. Nu le veti sta in cale!”