Insula pescarusilor | Mircea Liviu Goga

Castigator al prestigiosului Premiu Ion Hobana al Uniunii Scriitorilor din Romania, in 2011, romanul scriitorului si jurnalistului de radio Mircea Liviu Goga te va purta, dintr-un univers ale carui repere le cunosti si iti sunt familiare, intr-un multivers in care nenumaratele sensuri ale vietii iti vor da raspuns la intrebari existentiale.Scris intr-un ritm alert, care nu iti ingaduie, pur si simplu, sa lasi cartea din mana pana la final, romanul ”INSULA PESCARUSILOR” – care beneficiaza de o incantatoare coperta de George Ionescu – iti va dezvalui secrete ale vietii pe care cu greu le poti afla din alta parte, transformandu-se astfel, dincolo de lectura savuroasa, intr-o investitie in propria educatie non-formala.”In creier nu exista lumina, sunete sau mirosuri. Ceea ce ajunge la el dinspre simturi nu reprezinta decat semnale electrice pe care se straduieste sa le interpreteze si sa le ordoneze. O face pe baza unor algoritmi naturali cu care suntem dotati din nastere, dar si prin altii, dobanditi ulterior. De obicei, simturile ofera stimuli incompleti. Dupa cum s-a constatat, cam zece la suta dintr-o imagine e, propriu zis, primita dinspre ochi; restul de nouazeci la suta e completata de creier pe baza unor reflexe, analogii, comparatii, rememorari si asa mai departe. Asadar, e posibil ca acolo, afara, sa se intample multe lucruri pe care nu vom ajunge sa le vedem niciodata. Ar putea, de pilda, sa apara zane sau elfi. Dar la o anumita varsta ni s-a bagat in cap ca zanele si elfii nu exista, deci creierul va ignora ase­- menea apariti.Niste americani (sau asa cred) au facut o experienta pe niste pisoi. Din clipa in care au deschis ochii, pisoiasii au fost mutati intr-o camera circulara pe peretele careia erau desenate dungi orizontale, albe si negre. Doar dungi orizontale. Tavanul era alb, podeaua alba. Hrana si apa li se dadeau in vase largi, vopsite, la randul lor, in dungi orizontale. Si ingrijitorul avea un halat si pantaloni cu dungi orizontale.Dupa sase luni, pisoii au fost scosi in curte. Cercetatorii erau curiosi: credeau ca nu vor putea sa se descurce deloc. Dar s-au inselat, pisoii umblau incoace si incolo explorand degajati si veseli noul mediu. Undeva, in curte, se afla un stalp subtire, de metal, infipt in pamant. Unul dintre pisoi, alergand si jucandu-se, l-a intalnit si a dat, pur si simplu, cu capul de el. S-a scuturat si a vrut sa treaca mai departe, dar iarasi l-a lovit cu capul. Un alt pisoi a patit la fel. Apoi, altul. Si uite-asa, cercetatorii au inteles ca pisoii nu puteau ocoli acel stalp dintr-un motiv foarte simplu: nu-l vedeau. Acel stalp, desi se afla acolo, pentru niste pisoi crescuti intre dungi orizontale era invizibil. Si la fel orice alt obiect pe care ochii pisicilor nu-l puteau asimila cu dungile intre care traisera pana atunci.In realitate, ochii lor vedeau foarte bine stalpul, imaginea se forma perfect pe retina. Dar de-aici semnalul ajungea la creier, iar creierul refuza sa aduca imaginea stal­pu- lui in constiinta pisicii.Pentru un asemenea pisoi, pana si…