Joseph Hadad. Omul | Andra Ilias

Chef Joseph Hadad traieste si respira prin arta culinara, considerat un artist absolut in pregatirea unor preparate senzationale.Povestea sa de viata e impresionanta, marcata de experiente extraordinare care l-au adus la nivelul de azi. Chef Joseph Hadad s-a nascut pe 7 decembrie 1959 in Ierusalim, intr-o familie cu traditie in gastonomie, cu mama de origine marocana si tatal tunisian. Vocatia pentru arta culinara apare in adolescenta, cand tatal sau, bucatar pe un vas de croaziera, il trimite pe tanarul Joseph, pentru 3 ani, la Scoala de Bucatari din Haifa. La varsta 19 ani, dupa ce termina scoala, este incorporat in armata pentru urmatorii 3 ani. Dupa stagiul militar, Joseph este angajat la Dan Carmel Hotel ca ajutor de bucatar. Cu o dorinta extraordinara de a invata mai mult,se muta dupa 3 ani ca Chef Garde-Manger la Jordan River Hotel, un hotel de 450 camere din Tiberias, pentru ca in 1989 sa fie promovat ca Executive Chef la faimosul King David Hotel din Ierusalim. In decursul timpului, Joseph se dedica exclusiv pasiunii de a gati, talentul sau fiind remarcat deopotriva de colegi si de clienti in diverse locatii faimoase din intreaga lume: Kempinski Hotel in Germania, Ritz-Carlton Hotel in Boston, Savoy Hotel in Londra, Restaurantele Michelin in Paris si multe altele. Joseph detine secretele a peste 2000 de retete sofisticate si ca star al bucatariei internationale a avut oportunitatea sa creeze adevarate show-uri culinare pentru o serie de celebritati mondiale. „Eu m-am nascut in oala, in bucatarie. Asta e viata mea, nu vreau sa fac nimic altceva, e nebunia mea. Si tata e la fel de nebun ca mine. Are 85 de ani. Cand ma duc acasa si-mi face el chiftele, nimic nu se compara cu ele. Eu fac multe dintre retetele lui, dar chifteaua tot lui ii iese mai bine.” […] „Da, asa a-nceput totul. La noi acasa, gateau ambii parintii. Tata a fost bucatar pe vas, iar mama era si ea o bucatareasa extraordinara. Tata e din Tunisia, mama, din Maroc. Sunt culturi diferite, bucatarii diferite. De la 14 ani am stiut ca asta o sa fac, nu se putea altceva. La 12 ani, am intrat in bucatarie si am inceput sa gatesc cu tata. Pana atunci am fost doar calfa: curatam, spalam, tocam. Stii cum era la noi? Mama facea o oala de mancare si salate si aia era tot. Cine nu voia sa manance nu manca, nu i se facea altceva. E o chestiune de respect. Si eu, daca vad ca se-arunca frunzele de salata la gunoi, imi intra sange-n cap, cum sa zic, ma doare. Ca pe orice om caruia nu-i este respectata munca, arta. Pe noi, parintii ne-au invatat sa respectam. La noi, nu se arunca mancarea. Aici vorbim despre educatie, nu despre saracie sau bogatie.“ – fragmente dintr-un interviu din anul 2016