Monstrii cu bot de catifea | Simona Poclid

Se inserase. Strada era pustie si linistita, semn ca cei cativa betivi, care poate colindau uneori mahalaua aceasta noua si curata, se plictisisera. Aerul bland, inmiresmat si liber, ma facea sa ma cred stapan pe oasele din trup si sa pot indura trecerea timpului care, in atat de multa liniste, se auzea precum galopul unui cal bine odihnit. Coama ii era tare. O coada lunga i se vedea din spate, in timp ce dintii mari luceau sub dogoarea respiratiei fierband. Inalt, osos si cu trupul ca de piatra, te asteptai oricand la un nechezat de fiara. Dar nu. Statea in fata mea, cu un ochi acoperit de coama si aerul fierbinte din gura lui ma frigea.