Reforma la romani. Un fenomen de transfer cultural in secolele XVI-XVII | Nagy Levente

Cercetarea stiintifica a impactului Reformei asupra culturii romane s-a facut mai cu seama in perioada interbelica. Daca citim lucrarile aparute atunci, putem observa ca discursul stiintific maghiar si cel romanesc gravita in jurul a doua conceptii net diferite. Istoricii maghiari (Jancso Benedek, Revesz Imre, Juhasz Istvan, Tamas Lajos, Galdi Laszlo) au vazut in reformarea romanilor ardeleni un act civilizator al aristocratiei maghiare calvine. Principii si superintendentii calvini ai Principatului Ardelean si-au dorit ca romanii, aflati intr-o situatie culturala inferioara, sa aiba parte de mintuire. Conform teologiei Reformei, puterea laica este obligata chiar de catre Dumnezeu sa aiba grija nu numai de bunastarea materiala a supusilor, ci si de cea sufleteasca. Daca aristocratia maghiara calvina nu s-ar fi ocupat de culturalizarea si disciplinarea sociala a romanilor, ar fi savirsit chiar un pacat. Aceste idei sunt exprimate clar si in predoslovia „catra Mariia sa craiul Ardealului” din Noul Testament de la Balgrad (1648) conceputa de catre mitropolitul Simion Stefan:„Ca n-au facut Dumnezau oamenii pentru craiu, ce au ales Dumnezau si au rinduit craii si domnii pentru oameni, ca sa-i socoteasca si sa-i pazeasca, pre carii i-au dat Dumnezau supt biruinta lor, cum pazescu si socotescu si pastorii turmele sale. […] Asia si crailor si domnilor, cindu le porinceaste Dumnezau sa socoteasca si sa pazeasca pre oamenii sai, carii sint supt biruinta lor, nu numai aceasta le da inainte sa le faca leagea si dereptate si sa-i apere de pizmasii lor si sa socoteasca si sa miluiasca saracii si vaduole, si pre cei rai si nemilostivi sa-i cearte, ce mai virtos aceasta e deregatoriia lor: sa poarte grije de aceasta cum sa aiba oamenii de supt biruinta lui mincare si bautura sufleteasca.”[1]Incepind cu corifeii greco-catolici ai Scolii Ardelene (Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Sincai) si continuind cu cercetatorii de seama de la inceputul secolului al XX-lea si din perioada interbelica (Zenovie Piclisanu, Stefan Metes, Augustin Bunea, Nicolae Iorga, Nicolae Draganu, Ioan Lupas) acest impuls al aristocratiei maghiare ardelene calvine, izvorit dintr-un sentiment devotional religios si transpus intr-un program de civilizare si disciplinare sociala, a fost mereu privit cu suspiciune. In interpretarea acestor cercetatori romani, Reforma a fost doar un pretext prin care domnii privilegiati ai Ardealului au vrut sa rupa legaturile culturale si religioase care existau intre romanii ardeleni si cei din voievodatele romine de dincolo de Carpati. Scopul final al acestui proces ar fi fost maghiarizarea fortata si totala a romanilor ardeleni.Dupa 1945, din motive usor de inteles, cercetarea Reformei a fost abandonata atit de catre specialistii maghiari, cit si de cei romani. In anii ‘60-70 ai secolului trecut, datorita eforturilor facute de filologi romani (in primul rind Ion Ghetie si Alexandru Mares), respectiv istorici maghiari si sasi ardeleni (Pavel Binder, Arnold Huttmann, Demeny Lajos) au fost editate si interpretate texte romanesti din secolele XVI-XVII concepute si publicate sub impactul Reformei, cu rezultate stiintifice remarcabile. In timp ce istoricii si filologii maghiari nici dupa 1989 nu s-au aplecat asupra subiectului, in Romania – si intr-o oarecare masura in Germania (Krista Zach), Austria…