Scriitorii romani de azi IV | Eugen Simion

„La inceputul deceniului sapte al secolului trecut, cativa, din cei ce ne hazardam in al treilea deceniu al existentei, am intrat intr-un fel de conflict, neelucidat prea bine nici azi, nu numai cu ceea ce se numeste «presiunea sociala» – in acea vreme, se stie, mai ales in estul Europei, intr-o forma nu rareori bestiala, anti-valorica, dar si absurda, daca e sa folosim unul din conceptele dragi scolii franceze teoretice si universitare. Nu, nu am fost «post-moderni», cum se spune azi, adica nu am negat generatiile de creatori ce ne-au precedat, indiferent de ecoul lor in epoca, ci entuziasmati de capacitatea lor de a «construi», de a se «solidariza» cu o traditie, ea insasi vie, luptatoare, pentru ceea ce numeam valoare. Si atunci, unii dintre noi am inteles ca nu sunt suficiente cateva productii cu un grad inalt de specificitate, literara, culturala, se intelege, ci… avem o grava si urgenta nevoie de sinteze: de viziuni ample si, daca e posibil, organice, fata de tumultul si zbaterea «foiletonistica», chiar si scanteietoare a nu putinora. Eu am indraznit sa abordez conceptul de opera in obsesia mea ampla, epica. Eugen Simion, aproape singurul dintr-o falanga exceptionala de critici care ne-au sprijinit (Negoitescu, Lucian Raicu, Matei Calinescu si N. Manolescu), s-a avantat intr-o «lucrare» ampla, sintetica, in 4 volume, Scriitori romani de azi, care a fost nu numai o forma a analizei, periodizarii, judecatii de valoare, dar si una a «riscului» si a luptei cu «forurile», adesea obtuze si inclemente, o stim. Opus, «constructie» si «viziune» din care erau exclusi cei agreati si sprijiniti de instantele comuniste, dar se aflau amplu tratati si unii scriitori «recalcitranti», adesea taiati din nomenclaturile festive. Precum Baconski, Buzura si Breban. Azi inca, dupa atata «vreme», ii multumesc!” Nicolae BREBAN, iunie 2020.Eugen Simion s-a nascut la 25 mai 1933 in Chiojdeanca (Prahova). A studiat la Liceul „I. L. Caragiale” din Ploiesti si a urmat cursurile Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti si Iorgu Iordan. A obtinut titlul de doctor in stiinte filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mantuit, condusa de profesorul Serban Cioculescu (1969). Colaboreaza intre 1956-1962 in „Colectivul Eminescu”al Academiei Romane, condus de Perpessicius. In 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferentiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Debuteaza in presa literara in 1960 si face cronica literara decenii de-a randul la Gazeta literara si Romania literara. Intre 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. In 1991 este ales membru al Academiei Romane. In 1994 devine vicepresedintele, iar din 1998 pana in 2006 este Presedintele Academiei Romane. In 1999 devine Director-fondator al Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta. Aici deschide colectia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii romane, iar intre 2002-2009 scoate in 38 de volume manuscrisele lui Eminescu in facsimil. Ca director al Institutului „G. Calinescu”, coordoneaza Dictionarul General al Literaturii Romane (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universitati din tara si strainatate. Este membru al Academiei de Stiinte…