Titu Maiorescu esteticianul. Studiu hermeneutic | Petru Ursache

Adevarata carte despre Maiorescu se va scrie dupa aparitia seriei de Opere si de Jurnal si Epistolar, dupa ce vor disparea prejudecatile privind omul si scriitorul ori intelegerile simpliste care au dus la imagini voit ori nevoit caricaturate. Atunci personalitatea marelui critic va putea fi privita in dimensiunea ei reala. Pina acum el a fost, de regula, judecat dupa antume (cele trei volume de Critice, scrieri limitate cantitativ, ceea ce l-a facut pe E. Lovinescu sa afirme ca a produs „putin”), deci simplificator. Publicarea integrala a operei lui Maiorescu (si sa nu se uite ca el a pus mare pret pe textele „de familie”, scrisori, insemnari, aforisme, unde a vrut sa fie autentic), va completa imaginea lui Maiorescu, pe care autorul si-a dorit-o pentru posteritate. Criticile erau scrieri ale „prezentului”. In ceea ce ne priveste, am interpretat spiritualitatea autorului din mai multe perspective, dorind sa tulburam cliseul instaurat de traditie. Daca lectorul a receptat cum dorim acest lucru, aceasta este pentru bucuria lui intelectuala; daca nu, inseamna ca buna noastra intentie a esuat. Oricum ar fi, la despartirea de Maiorescu, trebuie sa reamintesc fraza din Eminescu si poeziile lui. Acolo Criticul profetizeaza ca poezia secolului al XX-lea va fi „punctul de plecare pentru toata dezvoltarea cugetarii romanesti”. Este o cugetare pentru Poet, dar si pentru Criticul Maiorescu; „cugetarea” critica a secolului nostru ii poarta insemnele. Casa Academiei, Manastirea Neamt, 1985 PETRU URSACHE