Vizibilul si invizibilul | Maurica Merleau-Ponty

MAURICE MERLEAU-PONTY – Vizibilul si invizibilul -fragment din postfata lui CLAUDE LEFORT-: „La moartea sa, Merleau-Ponty lucra la o carte, Vizibilul si invizibilul, din care doar prima parte era redactata. Aceasta depune marturie pentru efortul lui de a da o noua expresie gandirii sale. Este suficient de citit cateva dintre eseurile adunate in Semne, Prefata cu care le-a precedat, precum si Ochiul si spiritul, scrieri care apartin toate ultimei perioade a vietii sale, pentru a ne convinge ca primele lucrari pe dreptate celebre, departe de a constitui starea definitiva a filozofiei sale, nu au facut decat sa astearna fundamentele tentativei sale filozofice si sa creeze in autor necesitatea de a merge mai departe. Dar Vizibilul si invizibilul trebuia sa puna in lumina deplina drumul parcurs de la momentul in care dubla critica a idealismului si a empirismului il facea sa abordeze un nou continent. In paginile care ne raman si in notele de lucru care le insotesc devine manifesta intentia de a relua vechile analize asupra lucrului, a corpului, asupra relatiei dintre vazator si vizibil, pentru a le dizolva ambiguitatea si pentru a arata ca ele nu-si castiga pe deplin sensul decat in afara unei interpretari psihologice, ratasate unei noi ontologii. Doar aceasta poate acum sa le intemeieze legitimitatea, la fel cum doar ea va permite sa lege intre ele criticile adresate filozofiei reflexive, dialecticii si fenomenologiei – critici pana atunci dispersate si aparent tributare unor descrieri empirice –, dezvaluind imposibilitatea de a mentine punctul de vedere al constiintei, imposibilitate in care suntem de acum inainte. Atunci cand Merleau-Ponty se angajeaza in aceasta lucrare, fara indoiala ca el crede ca opera ii este inainte, nu in spate. Nu se gandeste sa aduca un complement sau corectii scrierilor sale anterioare, sa le faca mai accesibile publicului sau sa le apere impotriva atacurilor care le-au vizat, ca si cum ele ar avea in ochii sai o identitate definita. Ceea ce facuse pana atunci nu conteaza decat in masura in care ii permite sa descopere finalitatea unei sarcini; ceea ce a castigat are valoare doar pentru ca da puterea de a continua, iar puterea aceasta nu poate sa se exerseze decat cu pretul bulversarii muncii anterioare, al reorganizarii ei dupa noi dimensiuni. Certitudinea ca primele sale tentative nu au fost zadarnice ii vine doar din necesitatea in care il asaza de a reveni asupra lor pentru a le gandi si pentru a recunoaste de drept ceea ce ele cer.”