Convorbirile mele… | Eugen Simion

Ceea ce stimez mai mult la Eugen Simion este faptul ca-si duce viata la altitudinea pe care i-au sugerat-o muntii ce i-au inconjurat copilaria. Zilele lui se petrec intr-o severitate mirosind a brazi si mangaiate cu adieri melancolice veninddin podgoriile pline de arome ale Prahovei.Critic literar de prima linie, tanarul meu prieten (e mai mic decat mine cu un an) s-a instalat inca din adolescenta in falanga celor care impun valoarea si o sustin. A ocolit cu indrazneala uimitoare, chiar si in vremurile cele mai de netrait, sa se pronunte favorabil in sprijinul mediocritatii de orice fel. Solitudine nebuneasca, retragere in unghiul primejdiei care, vai de cei ce-o practica!, la romani se schimba totdeauna intr-o pata pe existenta, devenind tinta ideala pentru mitraliorii sau puscasii marini situati cand de-a dreapta, cand de-a stanga bisericii din curtea palatului Cotroceni. Insingurarea l-a mahnit, dar nu l-a speriat niciodata, si cu atat mai putin azi, cand are „cui spune la povesti cu imparatul Rosu”.Eugen Simion face parte din vuietul de vechime al acestui neam, cel care razbate din leganarea brazilor si a valului izbind in malul tuturor raurilor noastre. Fascinanta noblete a Cuvantului aparand Cuvantul ca sa invinga Timpul si sa atinga nemurirea.Fanus Neagu