Exilat in propria viata | Eugen Blaj

– Si ce? – intreba iritat Wilde. Inseamna ca ideea de democratie nu e buna? – Nici o idee nu e buna daca nu poate fi pusa in practica! – spuse Lennon. Cate idei nu am avut si eu, dar cand sa le cant… – Iesea altceva, nu? – intreba Wagner interesat. Exact asa pateam si eu! Voiam sa compun altfel, sa fac ceva altfel decat am mai facut si… tot aceeasi chestie iesea pana la urma. – Dar ce arma infioratoare a fost muzica ta! – spuse admirativ Actorul. Mai ales in Vietnam! – completa el si se porni sa rada nebuneste. – Ei… si eu cam tot la fel pateam! – am marturisit, considerand ca e vremea marturisirilor. Dar asta tine de personalitatea fiecaruia. Compozitiile mele sunt toate in acelasi stil, pentru ca asta ma caracterizeaza. Degeaba am incercat sa compun altfel. Tot aia a rezultat! – Nu putem sa iesim din noi insine! – concluziona Wilde. Eu nu as putea sa scriu ca altcineva, decat ca mine. – Asa e! Nici eu nu pot compune ca altcineva! Dar stiti ce? – am intrebat eu cu zambetul pe buze. Nici altcineva nu poate compune ca mine! Ha! – Slava Domnului! – rase Lennon, batandu-ma prieteneste pe umar. – Eu tot timpul am avut senzatia ca inca nu am compus capodopera vietii mele! – spuse Wagner cu tristete. Aveam senzatia mereu ca urmatoarea opera va fi cea mai buna. Si nu era! – Chiar ca nu era deloc! – admise Lennon. – Pai daca ajungi sa crezi ca ai creat opera cea mai buna din viata ta si ca mai mult nu esti in stare… poti sa-ti tragi un glont direct in tampla! – am zis cu tristete. – Sau in gura! – sugera Hitler. – Sau in gura! – am admis eu.