Exuberanta copilariei | Istvan Kovacs

Exuberanta copilariei ne ofera istoria devenirii unui copil suprapusa peste radiografia profunda a unei societati aflate sub ocupatie straina, supuse unui proces de alienare de sine, de rupere de propriile radacini si traditii istorice, a unei societati macinate de contradictii, care a avut curajul sa se ridice la lupta impotriva unei superputeri ce a controlat timp de o jumatate de secol Europa Centrala si de Est. Cu elemente de deja vu pentru cei care au fost contemporani cu respectiva epoca, romanul ofera o superba lectie de istorie, de etica si morala atat de necesara astazi, cand lumea nu trebuie sa uite ororile trecutului si, mai presus de orice, are toate ingredientele unei lecturi fascinante.„Intr-o dupa-amiaza ne-au dus la teatrul de papusi. Cu autobuzul. In timp ce treceam pe Podul Margareta, baietii au inceput sa strige: „Un spargator de gheata! Spargator de gheata!”. Dar in autobuz n-aveam loc nici cat sa ma rasucesc. Nu vedeam nimic, in afara de o bucatica de geam aburit. Cu toate astea, dincolo de aburi si de ceata mi-a aparut dinainte spargatorul de gheata. Din partea in care erau hublourile rotunde ale ancorei, in fata, apar acum doua ciocane uriase, cu coada lunga, si sparg gheata. In ritmul in care bat fierul fierarii pe nicovala. Si, brusc, bucatica de geam s-a umplut de sange, deoarece ma gandeam ca spargatorul de gheata sparge gheata pentru ca iarasi sunt ucisi oameni si pentru ca, aceia care mai sunt in viata, sa aiba de ce sa se agate. Pe cei dusi cu duba neagra in cladirea alba de pe malul Dunarii, in casa AVO, ca sa fie bagati in cazi cu acid sulfuric si, total descompusi, sa fie aruncati in fluviu, ce-i mai poate ajuta? Nimic. Cum nimic nu-i mai poate ajuta nici pe cei care sunt tocati in Dunare cu masini de tocat uriase, in Dunarea albastra, in Marea Neagra… Nici la teatrul de papusi n-am mai vazut nimic. Acolo gandul imi statea tot doar la asta… La cimitirul din raul inghetat.” (fragment din volum)Istvan Kovacs (n. 1945), personalitate marcanta a literaturii maghiare contemporane, este si un distins istoric si polonist. A debutat ca poet in antologia grupului de poeti autointitulat „Noua”, in anul 1969, urmata de un nou volum colectiv, sub aceeasi titulatura, in anul 1982. Intreaga cariera si-a desfasurat-o impartindu-si timpul intre literatura (fiind autorul a numeroase volume de versuri, eseuri, proza) si istorie (devenind semnatarul mai multor biografii, monografii, studii remarcabile, dedicate mai ales legaturilor stranse dintre popoarele polonez si maghiar in momentele de cumpana ale istoriei lor). Activitatea literara si stiintifica i-a fost incununata cu importante premii si distinctii (Premiul Jozsef Attila, 1984; Premiul Dery Tibor, 1999; Premiul Szechenyi, 2019 etc.) si cu titlul de membru al Academiei Maghiare de Arte. Romanul autobiografic A gyermekkor tundoklete (Exuberanta copilariei), aparut in anul 2006, a fost distins cu Premiul Cartea Anului si ulterior a fost ecranizat sub titlul Budakeszi sracok (Baietii din Budakeszi).