Nuduri pe hartie | Ana-Maria Balas

In Nuduri pe hartie am incercat sa dezbrac „sinele” de toate invelisurile si sa-l fac sa se astearna in poezie, asa cum este el, imperfect. Disocierea este intr-o oarecare masura opusul mindfulness-ului. Intr-o viziune simplificata, atunci cand nu suntem constienti de noi, de corpul nostru, de pattern-urile noastre, toti avem diferite grade de disociere, ceea ce e normal. Atunci cand traim o trauma sau suntem martori la ea, disocierea ajunge sa fie mai mare. Uneori, nici nu suntem constienti de ceea ce face „pilotul automat” din noi sau de mecanismele noastre de „coping” invatate de mici copii, pe care le reproducem inconstient in viata de adult. Si nici nu suntem constienti ca disociem sau ca nu ne simtim sau ne negam emotiile. Poezia e o parte din calatoria mea de constientizare si vindecare. De ce sa citesti poezia mea? Poate pur si simplu fiindca iti place poezia, poate pentru ca te inspira, poate te face sa te cauti. Daca si un singur rand din versurile mele te face sa cobori in tine si sa te intrebi ceva despre tine, inseamna ca a facut deja mai mult decat si-a propus autorul ei. Versul meu e ca o piesa dintr-un puzzle. Nu cunosc imaginea finala de la inceput, dar intru in joc si, cu fiecare piesa pusa in puzzle, imaginea se construieste, fara fard si photoshop, doar cu o lumina optima, surprinsa de o lentila umana, plina de imperfectiuni. Imaginea de la final e o imagine a lumii in care traim, o imagine a clipei, a realitatii asa cum e ea, modelata de ceea ce suntem si de ceea ce am trait. Ca sa putem sti daca sau ce anume sa schimbam in noi, trebuie sa stim mai intai cine suntem. – Ana-Maria Balas