editia a treia In antropologia crestina, integritatea perso­na­­li­tatii este vazuta in unitatea manifestarilor du­hov­nicesti, sufletesti si tru­pesti – si la aceasta unitate se ajunge doar cu conditia inrauririi precum­pa­nitoare a sferei duhului.  Orice boala are in primul rand o natura duhovniceasca si abia apoi psiho­fiziologica.  Abordarea duhovniceasca a bolnavului nu submineaza pers­pec­tiva medico-biologica, ci imbogateste, completeaza si desavarseste conceptia despre personalitate.  Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre mani­fes­tarile vatamarii generale de catre pacat a naturii omenesti. Distingand in struc­tura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel su­fletesc si cel trupesc, Sfintii Parinti deosebeau bo­lile dezvoltate „din fire” de cele provocate de lu­crarea demo­nica sau de patimile care il in­ro­besc pe om. Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atat considerarea tuturor bo­li­lor psihice drept manifestari ale indracirii, ceea ce atrage dupa sine savarsirea fara temei a randuielii exorcismului, cat si tentativa de tratare a oricaror tulburari spirituale ex­clusiv prin metode clinice...