Psihologia inconstientului | Sigmund Freud

Pana la aparitia psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a constiintei, care echivala psihicul cu constiinta si condamna la inexistenta psihica toate fenomenele neconstiente. Freud a adaugat inconstientul obiectului de studiu al psihologiei si in felul acesta a intemeiat psihologia inconstientului. Volumul de fata include cele mai importante contributii ale intemeietorului psihanalizei la psihologia inconstientului. Astfel, cititorul are acces atat la prima teorie freudiana despre psihic, cat si la o a doua. In prima teorie (de pana la 1920), inconstientul era considerat instanta de sine statatoare, fiind echivalat cu refulatul pulsional. In a doua teorie despre psihic (de dupa 1920), inconstientul devine doar un atribut al celor trei instante (Eu, Supraeu, Se), ceea ce echivaleaza cu o importanta restructurare. O alta schimbare majora de perspectiva o constituie focalizarea atentiei asupra Eului, in aceasta privinta distingandu-se studiul „Eul si Seul”.Continutul inconstientului (Inc) poate fi comparat cu o populatie psihica primitiva. Daca exista, la om, formatiuni psihice mostenite, ceva analog instinctului la animale, atunci acestea constituie nucleul Inc. Lor li se adauga mai tarziu ceea ce, in timpul dezvoltarii din copilarie, a fost indepartat ca fiind nefolositor, iar acesta, conform naturii sale, nu trebuie sa fie diferit de ceea ce a fost mostenit. O separare riguroasa si definitiva a continutului celor doua sisteme are loc, de regula, abia odata cu perioada pubertatii – Sigmund FreudIn raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma calaretului care trebuie sa struneasca forta superioara a calului, cu diferenta ca ultimul isi domina calul cu propriile forte, in timp ce Eul se foloseste pentru dominarea Se-ului de forte imprumutate. Aceasta comparatie poate fi dusa putin mai departe: asemenea calaretului caruia, daca nu vrea sa se desparta de cal, nu-i mai ramane adesea altceva de facut decat sa-i lase acestuia frau liber pentru a-l duce incotro voieste, Eul traduce de obicei in actiune vointa Se-ului, ca si cum ar fi vorba de propria sa intentie – Sigmund Freud