Tropicul Cancerului | Henry Miller

Tropicul Cancerului este o confesiune de neuitat, poate cea mai onesta carte scrisa vreodata, un text autobiografic al unui autor considerat in America „obscen” si interzis ani in sir.Recunoscut astazi ca unul dintre romanele cult din literatura americana si una dintre capodoperele clasice ale erotismului, Tropicul Cancerului a aparut initial la Paris in 1934, fiind interzisa mai bine de un sfert de secol peste ocean. Cartea reprezinta o combinatie dezinhibata de fictiune si biografie, de naratiune si flux liber al constiintei, prezentind cu dezinvoltura aventurile adesea licentioase ale unui tinar scriitor american exilat in Parisul anilor ’30. El duce o existenta marginala si precara, invirtindu-se prin baruri, sali de dans, bordeluri si locurile de adunare ale unei boeme adesea sordide, ale carei excentricitati si excese le inregistreaza intr-un stil precis, necrutator si complice-amuzat. Cartea isi datoreaza renumele limbajului franc si fara perdea, pasiunii cu care isi traieste naratorul momentele de disperare sau exaltare, precum si paginilor vizionare, poetice, care dau cartii o intensitate halucinanta.„Exuberanta si vioiciunea din romanul lui Miller sint atit de izbitoare, de parca toate sticlele de sampanie din lume ar fi fost destupate in acelasi timp si toata stralucirea spiritului ar fi fost dezlantuita in paginile unei singure carti.” (The New York Times Book Review) „Iata o carte care, daca acest lucru mai e posibil, ne poate aduce inapoi apetitul pentru lucrurile fundamentale.” (Anais Nin)„De o suta de ani si mai bine, lumea noastra e pe moarte. Si nimeni, in aceasta ultima suta de ani si mai bine, n-a fost destul de ticnit ca sa puna o bomba in curul lumii si s-o arunce in aer. Lumea putrezeste, murind pe bucatele. Dar are nevoie de acel coup de grace. Trebuie sfarimata in bucatele.” (Henry Miller)„Am facut o intelegere tacita cu mine insumi sa nu schimb un rind din ce scriu. Nu ma intereseaza sa-mi aduc la perfectiune nici gindurile, nici faptele. Alaturi de perfectiunea lui Turgheniev, eu pun perfectiunea lui Dostoievski. (Exista ceva mai desavirsit decit Sotul etern?) Aici, deci, in unul si acelasi mediu, avem doua feluri de perfectiune. Dar in scrisorile lui Van Gogh este o perfectiune care trece cu mult peste fiecare din cele doua. Este triumful individului asupra artei.” (Henry Miller)